FNI (Fondul Național de Investiții) a funcționat între 1995 și 2000 ca cea mai mare schemă de tip Ponzi din istoria României post-comuniste. A atras peste 318.000 de investitori cu promisiuni de randamente de până la 99,7 ori suma investită — imposibil de realizat în condiții legale.
Fondul era autorizat și supravegheat nominal de CNVM (Comisia Națională a Valorilor Mobiliare), care nu a intervenit în ciuda semnalelor clare de fraudă. CEC a garantat fictiv investițiile cu bani publici, adăugând un strat de credibilitate instituțională fraudei.
Pe 24 mai 2000, fondul s-a prăbușit. ~300.000 de familii și-au pierdut economiile. Statul român a preluat obligația de despăgubire — plătind și astăzi, din bani publici, pentru o fraudă pe care autoritatea de supraveghere nu a oprit-o.